Veliko Tarnovo, decembrie 2009
Intr-un weekend friguros ne decidem (eu si Geo) sa facem o plimbare pe melagurile vecine intr-un loc despre care am auzit numai de bine: Veliko. Situat la aprox 160 km de Bucuresti, orasul este o placuta alternativa atat pentru amatorii de vizitat orase cat si pentru cataratorii care gasesc aici o gramada de faleze.
Ne incepem vizita cu o masa copioasa in celebrul Tempo despre care am auzit numai cuvinte admirative: preturi mici, mancare pe saturate, atmosfera faina. Parasim cu parere de rau locul, ingreunati de mancarurile apetisante si pasim in descoperirea orasului medieval. Orasul este destul de aglomerat chiar si pe vreme urata. In centru admiram stradutele pietruite si inguste si casele vechi, medievale. Intram in magazinele mesterilor artizani, olari, sticlari, sculptori care ni se adresaza pe bulgareste iar noi dam din cap si le zambim pe romaneste. De cumparat nu cumparam nimic, preturile sunt destul de piperate.
Ne indreptam spre renumita cetate a orasului, ramasita a perioadei in care a fost capitala celui de-al doilea imperiu Bulgar. Cu bilete de studenti pasim pe dalele medievale unde ni se dezvaluie cetatea incetosata. Suntem intampinati de un cal imens din plastic si de armuri medievale si imbiati sa facem o poza. Refuzam in limba natala-lucru menit sa i induca in eroare pe localnici si vizitam mai departe labirintul din ziduri groase, biserici si turnuri. Din cand in cand mai apare cate un stalp cu informatii dar acestea nu contin si limba engleza. Citesc ceva si incerc sa mi folosesc imaginatia.
Din pacate nu putem sta pana noaptea pentru a vedea cetatea luminata, am auzit insa ca este foarte frumos.
Plecam spre casa cu gandul ca data viitoare voi vizita si celebrele faleze.
