Revelion 2007

Echipa numeroasa (intrunire de cluburi Argessis, Truly)
Acest revelion a fost unul cu peripetii inca de la inceput. De ce? Pentru ca a fost primul meu drum lung cu masina dupa ce mi-am luat carnet si evident nu se putea solda altfel -cei care au fost acolo stiu de ce :)
Am ajuns cu chiu cu vai in Ohaba de sub Piatra si am lasat masina ceva mai jos de Cabana Carnic (1000 m) -era multa zapada si nu se putea inainta. Am mers la frontale pe traseul dunga albastra lasand in urma Cascada Lolaia, Cabana Pietrele si am ajuns intr-un final la Cabana Gentiana.

In ziua urmatoare am plecat in recunoastere spre Curmatura Bucurei- Varful Peleaga cu coborare pe Valea Rea- Lacul Galesu- Cabana Pietrele. Ne-am intors pe inserat, cu ceata de nu vedeai la un metru. Curios ca am reusit sa nu ne ratacim.
Trecerea dintre ani am petrecut-o la cabana in gasca mare intr-un decor de vis.
Ne-am intors acasa pe poteci pufoase inramate de zapezi pe cetini.
