2 Octombrie 2010
In urma cu trei saptamani un prieten care intentiona sa participe la maratonul Pietrei Craiului mi-a propus sa alerg. Se antrena de ceva vreme alargand la stadion, la scari si pe munte asa ca decizia lui mi s-a parut ceva firesc, mai putin partea de a ma inscrie si eu, nefiind antrenata. Mai tarziu am aflat ca si alti prieteni urmau sa participe, nici ei nu se antrenasera prea tare dar aveau experienta maratonului de anul trecut.. Mai aveam doua saptamani cand am luat decizia - gata, ma inscriu. Am completat repede (poate de frica sa nu ma razgandesc) formularul online si mi-am propus sa ingras porcul in ajun. Evident, s-au gasit alte lucruri prioritare alergatului.
Vineri seara am ajuns in Zarnesti pe o vreme rece si neprimitoare. Emotiile mi-au dat tarcoale toata noaptea si am visat doar traseul plin de obstacole.
Povestea traseului retraita la prezent
Sambata dimineata cand imi vad toti prietenii adunati la start ma simt ca si cum am pleca intr-o tura prin Crai. Facem putina incalzire si ne asezam la coada imensa de participanti ce asteapta startul. In fata se incinge o hora amuzanta intre castigatorii de anul trecut. Lucian da strigarea. Peste 400 de oameni se pun instant in miscare printre care si eu, Geo, Stefan, Alina, Andrei, Eugen, Costi si alti prieteni de prin munti. Pe margine o multime de zarnesteni sau iubitori ai acestei competitii ne incurajeaza.
Primii 3 km pana la Fantana lui Botorog sunt pe drum drept cat sa ne intram in ritm. Urmeaza o panta unde tot alergatul meu se transforma intr-un mers mai rapid. In portiunile drepte sau de coborare incerc sa alerg usor dar nestiind ce mai urmeaza nu fortez. Ma uit in jur, peisajul e de vis, cum ar putea altfel, doar sunt muntii mei preferati. Vremea e perfecta pentru alergat. La un moment dat mi se face cald si raman in maiou. Dupa nici 5 minute imi dau seama ca pierd mai multa energie, asa ca ma imbrac la loc. Dupa o 1: 35 de minute ajung la Table, primul punct de odihna. Beau ceva lichid, probabil energizant si fug cu cateva bucati de banana in mana. Urcusul spre Saua Funduri imi da ceva de furca. Incerc sa nu slabesc prea tare ritmul dar lipsa antrenamentului isi spune cuvantul. Arunc o privire in fata si in urma mea si zambesc la gandul unui mare sir indian. Dupa 2:45 min ajung in Saua Funduri. Sus e putina ceata si umezeala. Pe varf cativa arbitrii supravegheaza bunul mers.
by Laurentiu Pavel
Incepe partea mea favorita din traseu- coborarea printre stanci si bolovani spre Valea Urzicii. Intrucat e putin mai tehnica, multi participanti slabesc ritmul. Reusesc sa depasesc din fetele care m-au intrecut la urcare, se pare ca pe portiunea de coborat ma descurc cel mai bine. Pe Marele Grohotis mi-am facut initierea in munte, nu poate decat sa ma bucure revederea cu portiunile cunoscute. Aici il ajung din urma si pe Stefan si alergam impreuna. Ajungem la refugiu si incepem coborarea pe Valea Spirlei.Aici simt din nou ca pot avea un ritm mai bun asa ca alerg cat pot mai repede. Din cand in cand intalnesc oameni care urca spre refugiu sau pur si simplu sustinatori care ma incurajeaza si imi dau energie sa continui sustinut. Ajung la punctul de alimentare din Plaiul Foii dupa 4:20 de la inceputul concursului. Imi iau o pauza mai lunga si beau cat mai mult ceai. Ma fortez sa mananc ceva, urmeaza cea mai grea portiune dupa cum m-a avertizat Stefan. Soseste si el. Il astept sa se revitalizeze si pornim mai departe pe drumul forestier. Urcusul mult temut incepe asa ca e momentul sa iau un energizant. Totusi, nu merg prea bine, in spatele meu sosesc grupuri pe care le depasisem pe Valea Spirlei. Ma depaseste si prietena mea Geo urmata de o fata. Oricat de mult incerc sa le ajung nu reusesc, panta este prea abrupta. Ajung in sfarsit la refugiu unde asteapta alti arbitrii. Ma asigur ca nu mai exista nici o coborare si incep ultimul alergat. Depasesc cateva persoane si fata care m-a intrecut. O zaresc si pe Geo. Se opreste la punctul de revitalizare de la Coltul Chiliilor. Eu intreb cati kilometrii mai sunt si hotarasc sa nu mai opresc. Incepe o portiune mai dreapta si mai plictisitoare. Inca 2 kilometrii. Din urma ma ajunge Geo si ma intrece. Sunt incurajata de pe margine sa o intrec, lucru pe care il reusesc in cele din urma. Amandoua avem un ritm sustinut. La mai putin de un km pana la finish ma intorc catre Geo si ii spun : “Vrei sa ne facem intarea de mana?” Geo imi da un raspuns afirmativ. Doar suntem prietene, amandoua ne doream un loc fruntas, ce ne opreste sa nu-l impartim? Ritmul slabeste, stim ca nu ne mai poate ajunge altcineva si nu mai reprezentam un pericol una pentru alta. Senzatia la finish este de nedescris, toata lumea aplauda, incurajeaza. Ne imbratisam. Sunt obosita si fericita, am terminat maratonul in 6 ore si 18 minute. Nu ma asteptam sa termin, nu ma asteptam la un asemenea timp. Aflu ca suntem pe locul 6 la categoria noastra, ne servim cu prajituri si bauturi calde.
La inceput mi-am propus sa fiu la start acolo, alaturi de alti prieteni si entuziasti. Mi-am propus sa alerg pana la Plaiul Foii. Apoi sa termin. Pe masura ce alergam si depaseam punctele de control mi-am propus mai mult, mi-am dorit sa dau tot ce pot din mine. Si am reusit :)
