 |
” Grrijania şi anafura mă-sii! — bolborosi Lituma, simţind că-i vine să vomite, în ce hal te-au lăsat, măi sfrijitule! Băiatul era în acelaşi timp spînzurat şi tras în ţeapă pe bătrînul roşcov, într-o poziţie atît de absurdă încît părea mai degrabă o sperietoare de ciori sau o figură grotescă de carnaval, sfîrtecată, decît un cadavru. Înainte de a-l ucide sau după aceea, îl căsăpiseră cu o înverşunare turbată: nasul şi gura îi erau strivite, crăpate, avea cheaguri de sînge uscat, vînătăi şi răni hîde, arsuri de ţigară pe piele şi, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, Lituma înţelese dintr-o ochire că încercaseră să-l jugănească, fiindcă testiculele smulse îi atîrnau exagerat de mult pe partea lăuntrică a coapselor. Era desculţ, gol de la brîu în jos, cu un rest de cămaşă zdrenţuită. Tînăr, slab, oacheş şi osos. Printre roiurile de muşte ce bîzîiau şi i se roteau bezmetic pe faţă, părul îi lucea negru şi ondulat.”
|
Paragraful din deschidere constituie misterul in jurul caruia se invarte toata actiunea romanului. In anii 50, ofiterul Lituma si superiorul sau, locotenentul Silva incearca sa deznoade itele incurcate ale uciderii lui Palemino Molero, dezertor din serviciul militar al aviatiei. Insusi locotenentul recunoaste : “O să fie greu al naibii. Nimeni nu ştie nimic, nimeni n-a văzut nimic şi, culmea ghinionului, autorităţile nu colaborează.” In incercarea de a interoga fortele aeriene, cei doi se lovesc de colonelul Mindreau care ii “ia la refec” si le ingreuneaza intentionat cautarile.Asta constituie un indiciu teribil pentru siretul locotenent Silva. Ne sunt descrise doua lumi in contrast : cea abundenta a ofiterilor de la baza cu piscine, case cu gradini si mancare buna si cea a localnicilor saraci (cholos) . Abuzul de putere si injustitia sunt inerente acestei situatii. In zugravirea caracterului locotenentului Silva autorul isi foloseste geniul cu mult amuzament. Daca se dovedeste istet si siret in investigarea crimei, in viata amoroasa este un obsedat comic. Locotenentul este indragostit nebuneste de Dona Adriana, propietara durdulie a unui restaurant. Desi este maritata si credincioasa sotului, Silva nu si poate lua ochii si gandul de la ea. Lituma este perplex : locotenentul ar fi putut avea orice femeie din sat, de ce si-o dorea tocmai pe aceasta?
Cei doi “detectivi” reusesc sa descoase sirul povestii dar aceasta se termina paradoxal. In locul promovarii in functie sunt rasplatiti cum nu se poate mai nepotrivit: "Vezi, măi sulică — îl muştrului şeful, pe un ton afectuos. Atîta te-ai ţinut de capul meu să-ţi lămuresc misterul cu Palomino Molero. Poftim, ţi l-am lămurit. Şi cu ce ne-am ales? tu eşti expediat pe culmile sierrei departe-hăt de căldurica ta şi de prietenii tăi. Eu, cine ştie pe unde, poate într-o văgăună şi mai împuţită. Asta-i răsplata meritelor în Jandarmeria noastră naţională, în care te-ai băgat doar de fraier ce eşti. Ay, ay, ce-o să te faci tu acolo, Lituma, cine-a mai văzut un cholo ca tine, din Gallinacera, ajuns pe podişurile punas? Mor de milă numai la gîndul frigului ce-o să-l înduri. “
Intr-un stil incantator si pertinent, LLosa isi incheie simetric povestirea : “Grijania şi anafura mă-sii! — filozofă jandarmul."
N-am sa povestesc mai mult, invit curiosii sa citeasca si sa afle singurei cine a fost adevaratul criminal.
Am dat peste aceasta poveste din intamplare, cautand o carte online pe internet. Titlul nu m-a atras, nu ma omor dupa genul detectiv dar autorul imi place la nebunie asa ca nu am mai ezitat. M-a captivat de la inceput cu stilul umoristic, expresii argotice si ironii delicioase. |
