Warning: Use of undefined constant suma - assumed 'suma' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home/prodtpr/camihesse/carte.php on line 149

Notice: Undefined index: suma in /home/prodtpr/camihesse/carte.php on line 149
click to enter
Tunelul
 

  Cineva descria opera lui Sabato ca pe “ un tango apocaliptic plin de erotism si de moarte”. In Tunelul nu am descoperit inca prima parte a tangoului insa am dansat un tango argentinian plin de intrebari existentiale, labirinturi, disperare si in cele din urma moarte. Protagonistul cartii este un celebru pictor Juan Pablo Castel care se indragosteste in timpul unei expozitii de singura femeie care-i acorda atentie unei scene din panza sa ce trecuse neobservata. Urmeaza  tumultul pictorului introvertit care uraste societatea si cercurile de orice fel, in viziunea acestuia avand o serie de atribute grotesti precum monotonia, jargonul, vanitatea de a se crede superioare. Dintre toti, Maria se inalta ravasindu-i lumea interioara. Atunci cand pictorul isi face curaj sa-i vorbeasca, Maria nu protesteaza. “Eram ca un fluviu de primavara, umflat de ape, purtand o creanga infrunzita”. Fata cu fata aspra si parul lung, castaniu devine obsesia pictorului care se zbate intre sentimente de gelozie si remuscari.  Iubirea este inlocuita de ganduri morbide. Fiind convins ca este o femeie usoara care insela trei barbati in acelasi timp Castel distruge panza iubita si cu acelasi cutit isi omoara iubita.                                                                                          
”Deşi nici dracu’ nu ştie ce trebuie să-şi amintească oamenii şi nici pentru ce, întotdeauna am crezut că nu există memorie colectivă, ci doar o formă deosebită de apărare a speţei umane. Când cineva spune: “Totul în trecut era mai bine”, nu înseamnă deloc că pe atunci s-ar fi petrecut mai puţine lucruri rele, ci doar că – spre fericirea ei – lumea le-a dat uitării.”pag 1

“Pentru că odată s-a petrecut un lucru cutremurător: am întâlnit o femeie cu trăsături foarte interesante, dar cunoscându-i sora am rămas deprimat şi ruşinat mult timp: aceleaşi trăsături care mi se pă¬ruseră admirabile la prima apăreau accentuate şi deformate la cea de a doua, aproape caricaturizate; nu exagerez: dacă ar fi fost altfel, ar fi definit un alt tip, dar în cazul de faţă erau suficiente pentru a crea o senzaţie de ridicol. Şi în afară de faptul că-mi producea sta¬rea amintită, această viziune deformată a primei femei îmi provoca un sentiment de ruşine, ca şi cum, în parte, eu aş fi fost vinovat pentru lumina aruncată de această femeie asupra celei pe care atât de mult o admirasem. “

“În societate există straturi orizontale, formate din persoane de gust asemănător, şi în aceste straturi întâlnirile întâmplătoare (?) nu sunt rare, mai ales când cauza stratificării este reprezentată de o caracteristică a minorităţii. Mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu o persoană într-un cartier din Berlin, apoi într-un loc aproape necunoscut din Italia, şi, în cele din urmă, într-o librărie din Buenos Aires. E firesc să atribuim aceste întâlniri întâmplării?” p 6

”Gândurile mele erau asemeni unui vierme de mătase, orb şi amorţit, într-un automobil aflat în mare viteză.”

“Dar până unde e privirea omului ceva fizic? Poate felul de a-şi strânge buzele, căci, cu toate că buzele şi gura sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. “p 11

“Capul meu e ca un labirint întunecos. Nişte fulgere îi luminează din când în când coridoarele. Niciodată nu ştiu pentru ce fac unele lucruri. p 11

“Adesea, mi se pare că nimic nu are sens. Ne naştem în dureri pe o planetă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim, mor şi vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost.” p12

“Am trăit trei zile stranii: plaja, marea. Pe toate drumurile au venit spre mine amintiri din alte timpuri. Nu numai imagini; glasuri, strigăte şi îndelungate linişti de altădată. E ciudat, dar a trăi înseamnă a construi amintiri viitoare; chiar acum, în faţa mării, îmi construiesc cu minuţiozitate amintiri pentru zilele care vin şi care, uneori, îmi vor aduce tristeţe şi disperare.” p.18

 “Sinuciderea cucereşte prin uşurinţa anulării: într-o secundă tot acest univers absurd se prăbuşeşte ca un uriaş simulacru, ca şi când soliditatea zgârie-norilor lui, a blindajelor lui, a tancurilor lui, a închisorilor lui n-ar fi decât o fantasmagorie, la fel de solidă ca zgârie-norii, blindajele, tancurile şi închisorile dintr-un vis urât.” p 27

“Nu-mi plac oamenii mari. Crede-mă, a continuat ea, adresându-se de data aceasta lui Hunter, indivizii de felul lui Michelangelo sau El Greco mă plictisesc. Sunt atât de agresive măreţia şi dramatismul! Nu crezi că-i vorba chiar de o proastă educaţie? Consider că artistul ar trebui să-şi impună obligaţia de a nu atrage niciodată atenţia asupra sa. Mă indignează excesele de dramatism şi originalitate. A fi original înseamnă, într-un anumit fel, a dovedi mediocritatea celorlalţi, ceea ce mi se pare un lucru de gust îndoielnic. Cred că dacă eu aş fi pictat sau aş fi scris, aş fi făcut-o în aşa fel încât să nu atragă atenţia nici o clipă. p.30

“Închipuieşte-ţi: un bărbat are mamă, nevastă şi copil. Într-o noapte mama sa este ucisă în mod misterios. Cercetările poliţiei nu duc la nici un rezultat. După un timp e ucisă şi nevasta; crima se repetă. Şi, în sfârşit, e ucis şi copilul. Bărbatul e în pragul nebuniei, pentru că îi iubea pe toţi, mai ales pe copil. Disperat, se hotărăşte să cerceteze totul pe cont propriu. Pe baza metodelor deductive, inductive, analitice, sintetice etc. folosite de acest roman, ajunge la concluzia că ucigaşul trebuie să comită a patra crimă în ziua cutare, la ora cutare, în locul cutare. Concluzia sa e că de data aceasta asasinul îl va ucide pe el. Şi-n ziua când trebuie să se petreacă acest fapt se duce la locul respectiv şi aşteaptă ucigaşul. Acesta însă nu vine. Îşi analizează din nou deducţiile: o fi greşit locul; dar nu, locul era bine stabilit; poate că a greşit ora; nu, nici ora n-a greşit-o. Şi concluzia este înfiorătoare: asasinul se află aici. Altfel spus: asasinul era chiar el; a comis celelalte crime în inconştienţă totală. Detectivul şi asasinul sunt una şi aceeaşi persoană. Individul se sinucide” p.32

“Gândurile mele pluteau ca o epavă pe un râu fără nume.” p.37

“Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele? Câtă iluzie! Nu, coridoarele erau tot paralele. Doar zidul despărţitor era de data asta din sticlă pentru ca eu să-i pot vedea chipul tăcut şi de neatins... Dar zidul nu era întotdeauna din sticlă: uneori era din piatră neagră şi eu nu mai ştiam atunci ce se petrece de cealaltă parte şi nici ce făcea ea în aceste intervale. “p 45

“în orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu, unde îmi petrecusem copilăria, tinereţea, întreaga viaţă. În aceste părţi transparente ale zidului de piatră eu o zărisem pe această fată şi crezusem că venea pe un alt tunel, paralel cu al meu, dar ea aparţinea în realitate lumii largi, lumii fără de margini a celor ce nu trăiesc în tunele. Poate se apropiase din curiozitate de una din ferestrele mele şi văzuse spectacolul perpetuu al singurătăţii în care trăiam. Sau poate o intrigase limbajul mut şi secret al tabloului meu. Şi atunci, în timp ce eu îmi străbăteam coridorul fără sfârşit, ea îşi trăia, afară, viaţa ei firească, agitată, ca toţi aceia care nu trăiesc în tunele; “ p 45     

“N-a existat decât o fiinţă care înţelegea pictura mea. Picturile pe care le voi face de acum încolo vor confirma acest punct de vedere. Şi zidurile acestui infern vor fi, astfel, tot mai ferecate. “

 

 


Despre mine
Arhiva
Puterea si gloria
Extinderea domeniului luptei
Imparatul Mustelor
Tunelul
Cine l-a ucis pe Palemino Molero?
Pestera
Greata
Gog
Mitul lui Sisif
Calatorie spre Soare-Rasare
Despre dragoste si alti demoni
Mecanica Inimii
Un capriciu al naturii
Povestiri
Addicted to danger
Planul Infinit
Ratacirile fetei nesabuite
Cele 4 fugi ale lui Manuel
Morarul care urla la luna
Luni de fiere
Arta Iubirii
O dragoste
Fabian
Memoriile unui tanar ticnit
Mitul lui Sisif



Planul Infinit



Greata



 
Comenteaza acest reportaj:

Numele:


E-mail:


Comentariu:


Scrieti suma 4+5=


Nu sunt comentarii la acest reportaj.