Arto Paasilinna
Autorul este un scriitor contemporan finlandez cu o fantezie nestavilita.
Cartea este o fabula filosofica, o povestire fantastica ce reliefeaza o parte din viata morarului Hutunnen Gunnar. De la sosirea acestuia la moara de la Gura cu Apa Repede nu reuseste sa ajunga la o intelegere cu vecinii care il cred ciudat, chiar nebun.Obiceiul lui Huttunen de a urla ca un lup in toiul noptii trezeste tot satul iar caracterul sau impulsiv si violent cand este atacat ii infricoseaza. Morarul isi propune sa devina un cetatean normal atunci cand se indragosteste de consiliera horticola Sanelma Kayrama. Acest lucru nu ii reuseste insa si, dupa multe amenintari ale satenilor este trimis la un spital de nebuni. Dupa un timp petrecut acolo, Huttunen este ajutat sa evadeze de Happola, un barbat care venise la spitalul de nebuni pentru a fugi de razboi.
In a doua parte a cartii, “Urmarirea eremitului” este descrisa viata de fugar dusa de protagonist. Din fericire Sanelma si postasul Potimo ii sunt alaturi. O uneltire a comisarului care le promite celor doi protectori ca va fi eliberat daca se preda il aduce pe Huttunen din nou in fata intregului sat legat si pregatit sa fie dus din nou la spital.
Cartea se termina fantastic, un lup si un caine isi fac aparitia in sat la scurt timp dupa disparitia lui Huttunen si a postasului Potimo. Lupii terorizeaza satul cu urletul lor si ii pedepsesc pe cei care au complotat impotriva morarului. Se spune ca Sanelma si sotia lui Potimo hraneau cele doua animale.
Mi-a placut mult aceasta carte, am sperat ca eroul sa fie in cele din urma inteles de cei din jur. Un om atat de simplu si bun, ce vina avea el ca-i venea sa urle la luna? :) O poveste incantatoare care m-a purtat prin locuri magnifice si care mi-a redat optimismul in final. Citind-o, mi-am amintit de Lupul de stepa si m-am gandit la animalul care se ascunde in fiecare dintre noi.
In incheiere o povestioara care se potriveste.
Wolf and dog
A gaunt Wolf was almost dead with hunger when he happened to meet a House-dog who was passing by. “Ah, Cousin,” said the Dog. “I knew how it would be; your irregular life will soon be the ruin of you. Why do you not work steadily as I do, and get your food regularly given to you?”
”I would have no objection,” said the Wolf, “if I could only get a place.”
”I will easily arrange that for you,” said the Dog; “come with me to my master and you shall share my work.”
So the Wolf and the Dog went towards the town together. On the way there the Wolf noticed that the hair on a certain part of the dog’s neck was very much worn away, so he asked him how that had come about.
”Oh, it is nothing,” said the Dog. “That is only the place where the collar is put on at night to keep me chained up;
it chafes a bit, but one soon gets used to it.”
”Is that all?” said the Wolf. “Then good-bye to you, Master Dog.”
